În urmă cu doar câteva luni, Polonia era (alături de Ungaria) în plină dispută cu Comisia Europeană și cu principalele capitale europene, privind aspecte care țineau de construcția democratică internă. Astăzi, Varșovia a devenit centrul de greutate al NATO în confruntarea cu Rusia lui Vladimir Putin.
A avut loc, așadar, un salt spectaculos al statului polonez de pe poziția de „corigent” în privința Planului Național de Redresare și Reziliență (încă neaprobat de Comisie, dar acum este mai aproape ca oricând un compromis tehnic) la statutul de creator de agendă pentru întreaga Uniune în privința principalei probleme a continentului, invadarea Ucrainei de către armata rusă.
Trebuie spus că niciodată, în istoria sa, statul polonez nu a fost într-o asemenea poziție, de a fi la pupitrul de unde se scrie istoria. Acest lucru remarcabil nu s-a produs peste noapte, ci a venit în urma unei construcții instituționale puternice, a unei coagulări de zeci de ani a eforturilor naționale în vederea promovării inteligente a țării ca lider al Europei Centrale și de Est. De fapt, polonezii au încercat și, în mare măsură au reușit, să replice modelul succesului american la ei acasă. Niciun ingredient nu le-a lipsit: încrederea în forțele proprii și în destinul lor, poziționarea solidă și consecventă în rolul de lider al rezistenței europene, acumularea de competențe și persoane cu viziune. Și, mai presus de toate, o abordare inteligentă a alianței cu America.
Spre deosebire de toate celelalte state central și est-europene, care toate sunt atașate de Statele Unite și dedicate parteneriatului cu acestea, Polonia i-a oferit Americii nu doar avantajul mărimii populației și teritoriului, dar și avantajul unui aliat convingător, cu strategie și obiective proprii, adică al unui aliat proactiv, care vine cu propria contribuție în această alianță, nu așteaptă cuminte doar să i se pună la dispoziție batalioane și echipamente.
Și pentru că modelul american i-a inspirat, în mod fericit, pe polonezi, dar și pentru că s-au acumulat mai multe luni de experiență în războiul din Ucraina, Varșovia a decis să își exploateze formal statutul de lider european și de creator de agendă. Modul în care a ales să o facă este tipic american: organizarea unui mare eveniment simbolic, care să reunească o mare parte din resursa de inteligență geopolitică care poate conduce la o strategie coerentă de câștigare decisivă a viitorului război rece cu Rusia și la victoria în competiția globală cu puterile autocratice. În perioada 18-20 mai, la Varșovia fost organizată o Conferință a Institutului Polonez pentru Afaceri Internaționale (PISM), o instituție recunoscută, dedicată proiecției statutului de lider regional și de putere europeană pe care și le-a asumat guvernul polonez de mult.
De altfel, existența PISM (Polski Instytut Spraw Międzynarodowych ) este expresia pură a asumării creative a modelului american și, totodată, expresia politicii de a plasa Polonia în rolul de putere regională și (de ce nu?) europeană. Mai pe românește spus, PISM este unul dintre cele mai importante 28 de „think-tank” din lume, unul dintre cei (doar) cinci membri din UE ai „Council of Councils”- grupul celor mai influente 28 de institute internaționale, partenerul strategic al organizației G-20 (primele 20 de economii ale lumii). „Council of Councils” a fost creată la inițiativa celebrei organizații americane Council on Foreign Relations (CFR) ca rețea globală a celor mai influente grupuri de gânditori ai ordinii globale. Pentru a pricepe mai bine rolul Poloniei în ansamblul mondial al celor care „fac și desfac” politica planetară, iată, mai jos componența acestui Council of Councils:
Numai dacă doar asculți ce se spune pe la întâlnirile acestui consiliu, numai dacă stai și doar citești buletinele emise de către aceste institute și ar fi de ajuns să înțelegi lumea. Dar polonezii nu se rezumă doar la a lua notițe, ei chiar participă la imaginarea ordinii globale.
Mai trebuie spus și că PISM a fost creat ca un „think tank” independent, chiar dacă finanțat majoritar de către statul polonez. Modelul american, așa cum vă spuneam. Și mai mult, PISM are birouri și la Washington și la Berlin și la Bruxelles.
Ei bine, PISM a organizat, pe 18-20 mai, la Varșovia un forum intitulat „Strategic Ark” ca eveniment de re-definire a valorilor întregului Vest în raport cu momentul agresiunii rusești în Ucraina. Una dintre marile întrebări la care se căuta răspuns era ”Cine suntem, noi, Vestul?”, a doua după prima întrebare „Cum putem să câștigăm războiul cu Rusia?”.
Pentru a ne lămuri de la început despre legitimitate, forumul a fost deschis de către premierul polonez Mateusz Jakub Morawiecki și a conținut și o recepție oferită de către președintele Andrzej Sebastian Duda. În plus, jumătate dintre vorbitori erau americani, inclusiv generali aflați în funcții importante în Europa. Nici generalii polonezi nu s-au lăsat mai prejos, printre cei care au strălucit fiind atât Rajmund Andrzejczak (șeful statului major general al armatei Poloniei), cât și Piotr Błazeusz, adjunctul șefului statului major.
Poate vă întrebați de ce s-a numit conferința aceasta „Strategic Ark”- Arca strategică. Răspunsul este cât se poate de simplu: polonezii lucrează cu o simbolistică cât se poate de eficientă. Ei își propun să construiască o nouă arcă a lui Noe (arka Noego), în care să salveze, de potopul autocratic, valorile autentice ale lumii occidentale. Practic, pe noua arcă sunt invitați toți cei care se simt implicați în re-construirea unei lumi (și în special a unei Europe) bazată pe re-asumarea valorilor clasice vestice, în opoziție cu lumea autocratică și, mai ales, în opoziție cu Rusia lui Putin. Mai mult, polonezii își propun o abordare strategică, pe termen suficient de lung cât să poată fi și implementată. Însăși ideea că o națiune estică are preocupări strategice este remarcabilă căci, până acum, statele noastre (central și est-europene) s-au mulțumit de a lua act de strategiile elaborate în capitalele statelor vestice mari (Paris și Berlin, în principal). Numai că acum Parisul și Berlinul sunt în defensivă, își recunosc eșecurile abordărilor față de Rusia de până acum și au cedat podiumul către polonezi, care n-au ratat prilejul să îl ocupe și să încerce să creeze o agendă europeană pentru următoarele decade, împreună cu aliații americani. Iar arca supraviețuirii presupune distrugerea lumii vechi, adică a celei în care alții aveau inițiativa strategică…
Ei bine, iată și principalele puncte de pe agenda pe care polonezii vor să o scrie pentru întreaga Europă. Totul a debutat furtunos, cu premierul Morawiecki anunțând că Polonia va sprijini militar Finlanda și Suedia dacă vor fi atacate până la aderarea la NATO. Mai apoi, toți oficialii polonezi și toți influenții gânditori americani au enunțat un obiectiv important: Polonia și America își doresc o victorie militară a ucrainenilor și nu cred în negocierile cu rușii înainte de respectiva victorie. Mai vor polonezii ca NATO și UE să deschidă ușa Ucrainei, oferindu-i începerea aderării. Vor, de asemenea, să se închidă conducta Nord Stream I și să fie incriminați la Curtea Penală Internațională cei suspectați de crime de război, inclusiv Vladimir Putin, ministrul apărării Șoigu și șeful de stat major Gherasimov.
În plus, polonezii insistă ca Rusia să nu mai fie considerată de către Vest un „competitor strategic”, ci o „amenințare strategică”. De notat și faptul că aproape toți vorbitorii importanți au considerat că Germania (alături de Franța și de Italia) poartă o mare parte din vina unei abordări profund greșite privind poziționarea față de Moscova și că ar trebui să se abțină o vreme de la a desena politici europene.
Alte abordări poloneze care merită menționate includ ideea că Belarusul trebuie înțeles ca fiind total integrat cu Rusia (cele două armate având, practic, conducere și comandă comune) și tratată ca atare. Foarte frecvente au fost și paralelismele cu modul în care a început al doilea război mondial (pasivitate a marilor puteri și atacuri totale ale germanilor), dar și sugestiile că războiul din Ucraina ar trebui să se termine la fel ca ultima conflagrație mondială. E drept că aici nimeni nu prea imagina concret acest lucru, în afara juriștilor care vedeau posibilă condamnarea penală inclusiv a lui Putin, dar și confiscarea ( nu înghețarea sau sechestrarea) averilor deținute de cetățenii ruși și de statul rus în Occident.
Nu a lipsit nici referirea la faptul că o atitudine foarte agresivă la adresa Rusiei va descuraja orice apetență a Chinei pentru o operațiune similară în Taiwan.
Explozia de implicare și de asumare poloneză a izbucnit odată cu acutizarea conflictului cu rușii și, îndeosebi, după invazia din 24 februarie. Acum, dacă stăm și ne uităm bine la hartă o să observăm că atacul rusesc a început în două părți, în nordul Ucrainei (destul de aproape de Polonia) și în sudul Ucrainei, în regiunea de litoral a Mării Negre. Iar acum conflictul militar este prezent doar în sud, pe coasta mării. Remarcabilă angajarea Varșoviei în aceste luni, dar oare nu era logic să avem o preocupare similară și în vecinătatea sudului Ucrainei? Chiar cu o abordare cu alte nuanțe decât cea poloneză, Bucureștiul avea datoria să fi devenit centrul tactic și strategic al lumii occidentale pentru frontul de sud al invaziei. Aici ar fi trebuit să observăm exact aceeași preocupare pentru situație și o asumare a unui rol mult mai mare. Politic, evident. Căci dacă la Varșovia există o preocupare majoră pentru ce va fi după război, la noi lumea pare mult mai relaxată. Nu prea văd pe nicăieri o abordare prioritară a problemelor infrastructurii noastre de transport, infrastructură care va trebui să suporte o sarcină dublă de azi înainte pentru mult timp (atât mărfurile românești cât și cele ucrainene). Și nici nu văd pe cineva preocupat de viitorul celor 3 milioane de vorbitori de limbă română dintre Prut și Nistru. Deși nu văd cum viitorul Republicii Moldova nu va face parte din soluția găsită la finalul actualului război…
Ca notă finală, cred că Polonia ar merita un „10” curat pentru tenacitatea demersului, pentru rigoarea internațională a ultimilor ani, pentru curajul de a avea viziune și de a gândi strategic. Am avut, acum, senzația foarte clară că Polonia chiar se consideră o putere europeană. În ligă cu Germania și Franța.
Absolut impresionantă mobilizarea poloneză pentru mutarea centrului strategic al Europei la Varșovia și pentru fructificarea momentului actual, dar este, totuși, greu de imaginat un viitor comun al Occidentului în care Germania sau Franța să nu aibă propriile nuanțe. Până la urmă este forțat să stabilim o legătură cauzală între importurile de gaze și petrol rusești făcute de Vest și agresiunea rusă în Ucraina. Mai mult, dat fiind că s-a vorbit atâta despre „marele Vest” sau „Vestul în sens larg” sau „Vestul generic”, mi-e greu să cred că se poate imagina o astfel de construcție fără Turcia. Cum la fel de greu este să imaginezi un viitor planetar cu o Chină partener secund. Sau cu o Indie sau Indonezie care să scrie după dictare.
Ca unul care merge deja de câțiva ani la evenimentele organizate de PISM, aș încheia, totuși, cu ceva destul de puțin subliniat: absența oricărui invitat din Ungaria. Asta spre deosebire de anii trecuți, în care „verișorii maghiari” erau la loc de cinste. Să nu aibă loc Ungaria lui Viktor Orban pe noua arcă pe care se salvează Occidentul?