Președintele Joe Biden l-a nominalizat pe Mark Gitenstein pentru funcția de ambasador al SUA la UE, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Gitenstein a fost ambasador al SUA în România între 2009 și 2012. În 2013, a devenit membru in comitetul reprezentanților Fondului Proprietatea, unde a fost reales pentru un mandat care ar urma să se încheie în 2022.
”Dacă se va confirma, voi fi onorat să ajut la implementarea agendei convenite la summitul UE-SUA din iunie. Este o agendă puternică, care include munca alături de partenerii din UE pentru a stabili cursul economiei în secolul 21, pentru a ne asigura că regulile se vor baza pe valorile noastre democratice și pentru a înfrunta provocările Covid-19 și ale schimbărilor climatice”, a spus Gitenstein. El trebuie să treacă de audierile din Senatul SUA pentru a-și prelua postul de ambasador la UE.
”Definiția democrației pornește de la ideea că puterea aparțină poporului. Nu e clar însă cărui popor. Unii consideră că puterea trebuie să aparțină poporului din tara respectivă. Greșit. De multe ori puterea de a decide lideri, instituții, coordonatele „statului de drept” aparține liderilor altor popoare. Așa a apărut ceea ce eu numesc „democrație colonială”. (…) În ceea ce privește „sfaturile” pe care ni le dau americanii, la început ele erau transmise de vicepreședinte (Biden), apoi de un adjunct al secretarului de stat (Nuland), apoi de ambasadori (Gitenstein, Klemm, Zukerman). Acum, ele se transmit la nivel de adjunct de ambasador. Probabil pentru că importanța colonială a României a scăzut”, scria Adrian Năstase, pe blogul său, în urmă cu o lună.
Mark Gitenstein este un exponent de marcă a democrației coloniale. S-a specializat în domeniu și s-a specializat și pe zonă, adică Europa de Est. Dă ”sfaturi” României, Ucrainei și nu numai. Este prieten de o viață cu Joe Biden, vicepreședinte vreme de opt ani, acum președinte al SUA. Știe cu siguranță multe despre afacerile ucrainene ale familei Biden (poate și despre cele din Romania, cu dezvăluirea cărora a amenințat Rudolph Giuliani). Este în fruntea Fondului Proprietatea în România și își dioreste un fond similar în Ucraina. Când vorbește Gitenstein nu știi dacă vorbește diplomatul sau negustorul, dacă vorbește Franklin Templeton (carte e stăpân pe datoria suverană a Ucrainei), dacă vorbește DNA-ul din România sau Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU), dacă vorbește Victoria Nuland sau președintele SUA. Gitenstein este unul dintre mulții asemenea diplomați-afaceriști și este ascultat, pentru că, așa cum scria Adrian Năstase, ”în România, alături de LGBTQ, mai există o altă minoritate – a celor emasculați. În Imperiul Otoman, din care si noi am făcut parte, și eunucii aveau rolul lor!”.
”Urechea” lui Joe Biden merge la Bruxelles
Mark Gitenstein este extrem de apropiat de familia Biden. A lucrat vreme de aproape 40 de ani pentru Joe Biden, fiindu-I consilier juridic în echipa de senator. Gitenstein a făcut parte din echipa de tranziție de la administrația George W. Bush la administrația Obama, cu Joe Biden vicepreședinte. A fost cooptat în echipa de tranziție și după ce Biden a fost ales președinte. Gitenstein și soția sa se numără printre donatorii pentru campania lui Biden.
”El este urechea mea. Știu că v-ați dat seama de acest lucru pentru că ați fost la el și știți bine că el pune mâna pe telefon și mă sună”, i-a spus vicepreședintele Biden lui Traian Băsescu, în timpul vizitei întreprinse în România în 2014. „Ne-am crescut unul altuia copiii. Soțiile noastre sunt prietene apropiate. Nepoții mei îi consideră pe cei ai lui Gitenstein aproape rude. Așa că pot să vă asigur la prima mână că e vorba de un om cu care am lucrat de 30 de ani”, i-a spus Joe Biden lui Trăian Băsescu, atunci președinte al României.
Există voci care susțin că ”revelația” produsă, după referendumul de suspendare a președintelui Traian Băsescu, judecătorilor de la Curtea Constituțională a României de vizita lui Philip Gordon, predecesorul Victoriei Nuland la Departamentul de Stat, a avut un preț – Fondul Proprietatea. A fost o mână de ajutor din partea vicepreședintelui Biden, intermediată de Mark Gitenstein. Cu un an înainte, scena de la București avusese loc în Kosovo, unde ambasadorul SUA dădea sfaturi de pe treptele parlamentului despre cum să voteze deputații pentru alegerea președintelui.
Având în vedere apropierea de familia Biden, numele lui Gitenstein a fost vehiculat de mai multe ori în timpul scandalului legat de afacerile în Ucraina ale lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden. Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, sugera la acel moment că afacerile familiei Biden în România sunt și mai scandaloase decât cele din Ucraina. La finalul anului 2019, când scandalul de mai sus era în toi, fostul președinte Traian Băsescu spunea că nu crede că Hunter Biden a avut afaceri în România. ”Dacă fiul lui Biden ar fi făcut afaceri in Romania, ar fi trebuit să știu”, a spus Băsescu.
”Privatizarea întreprinderilor de stat dinUcraina ar trebui să trimită un mesaj puternic elitelor corupte și investitorilor străini”, scria Gitenstein într-un articol publicat în 2017 de Atlantic Council. ”E vremea ca Ucraina să ia exemplul României. Istoria recentă a României arată cât de mult contează reformarea companiilor de stat pentru repararea multor aspecte ale unei economii stricate”. Gitenstein făcea atunci apel la crearea unui fond ucrainean similar cu Fondul Proprietatea, cu condiția ca acesta să fie gestionat de manageri străini, așa cum s-a întâmplat cu Franklin Templeton în România. ”Fondul ucrainean ar trebui condus de un manager financiar cu reputație, selectat în urma unui proces transparent”, scria Gitenstein. La momentul în care Gitenstein scria cele de mai sus, Franklin Templeton deținea deja cea mai mare parte a datoriilor suverane ale Ucrainei și avea, practic, control asupra politicii economice a țării.
Acum, în 2021, ținta Statelor Unite este compania ucraineană Motor Sich, specializată în fabricarea motoarelor de elicoptere și avioane cargo, de care depinde armata rusă. Privatizarea nu mai este bună, dacă o asemenea companie ar ajunge în mâinile Chinei. În acest caz, bună este naționalizarea, pregătită de guvernul Ucrainei, la insistențele SUA. Apoi ar putea urma și privatizarea bună, câtă vreme există doritori în SUA – Eric Prince, șeful companiei de mercenari Blackwater (rebotezată de mai multe ori după masacrele împotriva civililor comise în Irak în anii 2000).
”Ucraina are multe de învățat de la programul anticorupție din România, care este poate cel mai de succes din regiune. Parchetul anticorupție a instrumentat 1,200 de dosare anul trecut și a câștigat 800 de condamnări la toate nivelurile guvernului”, spunea Gitenstein, în 2017, fără însă a aminti cum au scăpat basma curata companii precum Microsoft în urma scandalurilor de corupție din România. Luju.ro a scris despre Gitenstein și Microsoft. Ucraina a depășit, cel puțin pe hârtie, așteptările lui Mark Gitenstein, pentru că țara vecină are la această oră nu numai un parchet anticorupție, ci și poliție și tribunal anticorupție, ceva la care poate că a visat Monica Macovei.
Acum, cu vastul său bagaj de cunoaștere a ”democrației coloniale”, Mark Gitenstein va fi uns ambasador al SUA la Bruxelles, un alt centru de putere unde are trecere acest concept, eufemizat în toate felurile. Președintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, a ”salutat” deja această nominalizare.