Mega-organizațiile eurasiatice și proiectele lor respective converg acum cu o viteză record, cu un pol global mult înaintea celuilalt. Războiul coridoarelor economice este în plină desfășurare, primul flux de mărfuri din Rusia către India prin intermediul Coridorului internațional de transport nord-sud (INSTC) fiind deja în vigoare.
Foarte puțini oameni, atât în Est cât și în Vest, știu că acest proiect se pregătește de mult timp: acordul dintre Rusia, Iran și India de a stabili o rută comercială eurasiatică mai scurtă și mai ieftină prin Marea Caspică (spre deosebire de Canalul Suez) a fost semnat pentru prima dată în 2000, înainte de 11 septembrie. INSTC, în plină operativitate, este un element puternic al integrării eurasiatice – alături de Inițiativa “Belt and Road” (BRI), Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) și, nu în ultimul rând, ceea ce am descris ca fiind “Pipelinistan” acum două decenii, scrie Reseau International.
Să vedem mai întâi cum interacționează acești vectori. Genesisul actualei accelerări se află în recenta vizită a președintelui rus Vladimir Putin la Ashgabat, capitala Turkmenistanului, cu ocazia celui de-al șaselea summit caspic. Acest eveniment nu numai că a aprofundat parteneriatul strategic în curs de dezvoltare dintre Rusia și Iran, dar, în mod crucial, cele cinci state de pe litoralul Mării Caspice au convenit că nu vor fi permise nave de război sau baze NATO în această zonă. Acest lucru face din Marea Caspică un lac virtual rusesc și, într-o măsură mai mică, iranian, fără a compromite interesele celor trei “stani”, Azerbaidjan, Kazahstan și Turkmenistan. Din toate punctele de vedere, Moscova și-a întărit stăpânirea asupra Asiei Centrale.
Deoarece Marea Caspică este legată de Marea Neagră prin canalele Volga construite de fosta URSS, Moscova poate conta întotdeauna pe o flotă de rezervă formată din nave mici – invariabil echipate cu rachete puternice – care pot fi transferate în Marea Neagră la un moment dat, dacă este necesar. Consolidarea legăturilor comerciale și financiare cu Iranul merge acum mână în mână cu atașamentul celor trei “stani” la matricea rusă. Turkmenistanul, o republică bogată în gaze naturale, a fost idiosincratică din punct de vedere istoric – cu excepția faptului că și-a angajat majoritatea exporturilor către China. Sub conducerea unui tânăr lider tânăr, probabil mai pragmatic, președintele Serdar Berdimuhamedow, Ashgabat ar putea alege în cele din urmă să devină membru al OCS și/sau al UEE.
Azerbaidjanul, stat riveran Mării Caspice, prezintă un caz complex: producător de petrol și gaze, a fost abordat de Uniunea Europeană (UE) pentru a deveni un furnizor de energie alternativ la Rusia, dar acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Politica externă a Iranului sub președinția lui Ebrahim Raissi se află în mod clar pe o traiectorie eurasiatică și globală. Teheranul va fi integrat în mod oficial în OCS ca membru cu drepturi depline la următorul summit de la Samarkand, în septembrie, în timp ce cererea sa oficială de aderare la BRICS a fost depusă.
Purnima Anand, șefa Forumului Internațional BRICS, a declarat că Turcia, Arabia Saudită și Egiptul sunt, de asemenea, dornice să se alăture BRICS. Dacă acest lucru se va întâmpla, până în 2024 am putea fi pe drumul către un centru puternic din Asia de Vest și Africa de Nord, ferm stabilit într-una dintre instituțiile-cheie ale lumii multipolare. În timp ce Putin se va deplasa săptămâna viitoare la Teheran pentru discuții trilaterale între Rusia, Iran și Turcia, în aparență pe tema Siriei, președintele turc Recep Tayyip Erdogan va aborda cu siguranță subiectul BRICS.
Teheranul acționează pe doi vectori paraleli. În cazul în care Planul comun de acțiune cuprinzător (JCPOA) va fi reactivat – o posibilitate destul de îndepărtată, având în vedere cele mai recente manevre de la Viena și Doha – aceasta ar reprezenta o victorie tactică. Cu toate acestea, deplasarea spre Eurasia reprezintă un nivel strategic complet diferit. În cadrul INSTC, Iranul va utiliza cât mai bine portul geostrategic crucial Bandar Abbas, situat la intersecția dintre Golful Persic și Golful Oman, la răscrucea dintre Asia, Africa și subcontinentul indian.
Cu toate acestea, deși poate fi prezentată ca o victorie diplomatică majoră, este clar că Teheranul nu va putea profita pe deplin de statutul său de membru BRICS decât dacă sancțiunile occidentale – și în special cele americane – vor fi complet ridicate. Se poate argumenta în mod convingător că Rusia și China ar putea umple golul tehnologic occidental în procesul de dezvoltare iranian. Dar platforme precum INSTC, UEE și chiar BRICS pot realiza mult mai mult. Prin Pipelinistan, războiul coridoarelor economice devine și mai complex. Propaganda occidentală pur și simplu nu poate admite că Azerbaidjanul, Algeria, Libia, aliații OPEC ai Rusiei și chiar Kazahstanul nu sunt cu adevărat dornici să își mărească producția de petrol pentru a ajuta Europa.
Kazahstanul este un caz delicat: este cel mai mare producător de petrol din Asia Centrală și este pe cale să devină un furnizor important de gaze naturale, imediat după Rusia și Turkmenistan. În Kazahstan sunt exploatate peste 250 de zăcăminte de petrol și gaze naturale de către 104 companii, inclusiv giganți occidentali din domeniul energiei precum Chevron, Total, ExxonMobil și Royal Dutch Shell.
În timp ce exporturile de petrol, gaze naturale și produse petroliere reprezintă 57% din exporturile Kazahstanului, gazele naturale sunt responsabile pentru 85% din bugetul Turkmenistanului (80% din exporturi mergând către China). Este interesant de remarcat faptul că Galkynysh este al doilea cel mai mare zăcământ de gaze din lume.
În comparație cu ceilalți “stani”, Azerbaidjanul este un producător relativ minor (deși petrolul reprezintă 86% din totalul exporturilor sale) și, în esență, o națiune de tranzit. Aspirațiile super-bogaților de la Baku se concentrează pe Coridorul Sudic de Gaze, care include nu mai puțin de trei conducte: Baku-Tblisi-Erzurum (BTE), Conducta Trans-Anatoliană (TANAP), condusă de Turcia, și Conducta Trans-Adriatică (TAP).
Problema cu acest festival de acronime – BTE, TANAP, TAP – este că toate acestea au nevoie de investiții străine masive pentru a-și spori capacitatea, lucru care lipsește cu desăvârșire UE, deoarece fiecare euro este angajat de eurocrații nealeși de la Bruxelles pentru a “sprijini” gaura neagră care este Ucraina. Aceleași probleme financiare se aplică și în cazul unui posibil gazoduct transcaspic, care s-ar conecta atât la TANAP, cât și la TAP.
În războiul coridoarelor economice – capitolul Pipelinistan – un aspect crucial este faptul că majoritatea exporturilor de petrol kazah către UE trec prin Rusia, prin intermediul Consorțiului de conducte caspice (CPC). Ca alternativă, europenii se gândesc la o rută internațională de transport transcaspică încă neclară, cunoscută și sub numele de Coridorul Mijlociu (Kazahstan-Turkmenistan-Azerbaidjan-Georgia-Turcia). Aceștia au discutat în mod activ acest lucru la Bruxelles luna trecută.
Pe scurt, Rusia păstrează controlul deplin asupra gazoductelor eurasiatice (și nu vorbim aici nici măcar de gazoductele Forța 1 și 2 din Siberia, operate de Gazprom și destinate Chinei). Managerii Gazprom știu prea bine că o creștere rapidă a exporturilor de energie către UE iese din discuție. De asemenea, acestea iau în considerare Convenția de la Teheran – care previne și controlează poluarea și menține integritatea mediului în Marea Caspică, semnată de cei cinci membri litorali.
China, la rândul său, este încrezătoare că unul dintre principalele sale coșmaruri strategice ar putea dispărea în cele din urmă. Așa-numita “evadare Malacca” este pe cale să devină realitate, în cooperare cu Rusia, prin intermediul rutei maritime nordice, care va scurta coridorul comercial și de conectivitate dintre Asia de Est și Europa de Nord de la 11 200 de mile marine la doar 6 500 de mile marine. Acesta este geamănul polar al INSTC.
Acest lucru explică, de asemenea, de ce Rusia a fost ocupată cu construirea unei game largi de spărgătoare de gheață de ultimă generație. Iată, așadar, o interconectare a Noilor Drumuri ale Mătăsii (INSTC este paralelă cu BRI și UEE), Pipelinistan și Ruta Maritimă a Nordului, menită să perturbe complet dominația comercială occidentală. Este totuși esențial să se țină cont de faptul că unul dintre principalele obiective strategice ale Washingtonului în războiul său hibrid implacabil împotriva Rusiei a fost întotdeauna să rupă coridoarele BRI care traversează teritoriul rusesc.
În prezent, este important să ne dăm seama că zeci de proiecte BRI în domeniul industriei și al investițiilor și al cooperării interregionale transfrontaliere vor consolida în cele din urmă conceptul Rusiei de Parteneriat extins pentru Eurasia – care se referă, în esență, la stabilirea unei cooperări multilaterale cu o gamă largă de națiuni aparținând unor organizații precum UEE, OCS, BRICS și ASEAN.