Preşedintele Biden este pus acum într-o situaţie delicată, trebuind să manevreze între interesele Armatei SUA de a folosi Polonia drept bază strategică şi punct de presiune în raport cu spaţiul rus – chestiune salutată cu entuziasm de poporul polonez prieten.
Şi scandalul politic care se naşte din cauza legislaţiei poloneze aflate acum în discuţie parlamentară pentru a introduce o perioadă de maximum 30 de ani în care să se poată formula cereri în ce priveşte restituirea proprietăţilor evreieşti confiscate de nazişti şi de către guvernul polonez în perioada comunistă. Legea respectivă a fost deja adoptată în Camera inferioară a Parlamentului polonez pe 24 iunie, cu voturile a 309 de parlamentari din totalul de 460, iar 120 de membri reprezentând opoziţia s-a abţinut. Nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă.
O iniţiativă unică în Europa şi care adaugă o nouă problematică extrem de dificilă, ca să nu spunem explozivă, la relaţiile şi aşa foarte tensionate între Guvernul de la Varşovia şi partenerii europeni, introducând şi un serios semn de întrebare în relaţia dintre Varşovia şi Washington, alertat imediat de politicienii din Israel dar şi de membri importanţi ai Congresului SUA care, iată, au semnat un punct de vedere bipartizan exprimat într-o scrisoare adresată Preşedintelui Duda al Poloniei solicitându-i să retragă legea aflată acum în discuţia Senatului. Aşa cum e normal, discuţia a ajuns şi la Bruxelles deoarece, dacă va fi adoptată, legislaţia poloneză ar putea constitui încă un subiect pentru un infringment major şi foarte mediatizat.
Aveţi aici textul scrisorii respective semnate de senatorii Marco Rubio (R), Tammy Baldwin (D)m James Lankford (R) şi Jack Rose, Ciny-Hyde-Smith (R), Dinane Feinstei (D), Cory Booker (D), Catherine Cortez Masto (D), Bob Casey (D), Ron Wyden (D), Sherrod Brown(D) şi Chris Coons (D).
„Aceste amendamente vor transmite supravieţuitorilor din comunitatea evreiască din Polonia, cea mai mare înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, că există o limită în timp de 30 de ani pentru cererile lor de a remedia răul produs de crimele naziste şi de comunişti. Împărtăşim credinţa dvs că Polonia nu poate fi făcută responsabilă pentru crimele comise de nazişti şi de comunişti, dar suntem convinşi şi de faptul că acesta este un prilej pentru a demonstra voinţa Poloniei de a face dreptate victimelor acelor crime teribile“ – se spune în scrisoare.
La rândul său, Cherrie Daniel, trimisul special american pentru problemele Holocaustului adaugă un mesaj foarte ferm şi aproape ultimativ: legislaţia discutată acum în Parlamentul polonez „va produce daune ireparabile atât evreilor, cât şi celorlalţi deoarece, efectiv, stinge orice cerere de retrocedare sau de compensaţii pentru proprietăţile confiscate în perioada Holocaustului şi apoi naţionalizate în perioada comunistă. Suntem dezamăgiţi de faptul că Guvernul Poloniei, cât şi opoziţia amestecă restituirea proprietăţilor cu problema compensaţiilor. Am dori să vedem că Guvrenul polonez, ca gest minimal, amendează legislaţia astfel încât măcar cererile existente să-şi poată urma firesc drumul administrativ prin intermediul actualului proces legislativ“.
Cine are dreptate? Deocamdată, Polonia transmite mesajul ferm că nu se va schimba nimic din proiectul de lege care vine după o decizie a Curţii Constituţionale din 2015 în care s-a spus că trebuie impusă o limită de timp pentru orice contestare administrativă. Astfel, legea prevede o perioadă maximală între 10-30 de ani, ceea ce, conform autorităţilor poloneze, „va pune capăt abuzurilor şi neregulilor care s-au produs din plin în decursul procesului de retrocedare“ început după căderea regimului comunist.
„Niciun fel de lege nu va schimba istoria – a replicat Yair Lapid, ministrul israelian de Externe. Legea poloneză este imorală şi va dăuna foarte grav relaţiilor dintre ţările noastre. Israelul va fi un bastion care va proteja memoria Holocaustului şi demnitatea celor care i-au supravieţuit, dar şi bunurile lor. Polonia, pământul pe care au fost asasinaţi milioane de evrei, ştie ce are de făcut“. Dar scandalul internaţional s-a umflat şi mai tare după ce Mateusz Morawiecki a declarat ritos că „atâta timp cât voi fi Prim Ministru, este absolut sigur că Polonia nu va plăti pentru crimele germane, nici un zlot, niciun euro, nici un dolar“. Afirmaţie care a readus în memoria tuturor a lata, de acum 2 ani, atunci când Marawiecki anunţase că Polonia se opunea oricărui proces de restituire estimând că ar fi „o victorie postumă a lui Hitler… dacă ni se spune azi că Polonia ar trebui să acorde o restituire în favoarea cuiva, vom răspunde: nu suntem de acord şi nici nu vom fi de acord!“. El invocă legea privind indemnizările semnată în 1960 alături de SUA şi care „eliberează Polonia de orice responsabilitate“ Mai adăugând ai că Ponia nu a primit niciodată din partea Germaniei compensaţii financiare pentru pierderile suferite în perioada ocupaţiei de către trupele celui de-al Treilea Reich. Nu-i aşa, zic congresmenii americani, deoarece Guvernul Polonez trebuie s-şi îndeplinească obligaţii asumate în termenii Declaraţiei de la Terezin (2009) privind Burile din epoca Holocaustului şi Problemele Asociate pentru a sprijini legislaţii naţionale prin care supravieţuitorii Holocaustului să-şi poată cere înapoi proprietăţile.
Replica Israelului nu s-a lăsat aşteptată, Lsrael Katz, ministrul de externe de atunci, estimând că polonezii „au supt antisemitismul odată cu laptele mamei lor“, ceea ce a stârnit o bubuială lesne de închipuit la Varşovia.
Vom vedea dacă polonezii vor ceda în faţa presiunilor americane. O vor face doar dacă ştiu că acestea vor avea o urmare reală, la fel cum vor asculta de ameninţările europenilor dacă le va conveni s-o facă. Numai că, între timp, scandalul acesta ar putea să crească din nou şi să se combine cu atmosfera extrem de nefavorabilă de la Bruxelles în ce priveşte încălcările continue şi grave ale drepturilor omului în Polonia. Până acum a existat o prietenie americană care i-a scutit de multe pe polonezi dar, în lumina actualului scandal, se aude că multe se vor schimba sub presiunea reunită a mai multor organizaţii evreieşti care, printre altele, sunt prezente cu un lobby tradiţional decisiv în materie de politică externă şi internă în SUA. Şi foarte influent şi la Bruxelles.
Noi, adică diplomaţia noastră, avem ceva de zis în afara tăcerii bine cunoscute ce ne ţine loc de argument de înţelepciune? De ce să ne băgăm? – sună argumentul cel mai des folosit, folosind în sprijinul ideii o imagine care aliază performanţa nefericită a unui bărzăun şi posteriorul unei iepe. Ce, e problema noastră?
Chiar este. Chiar în acest domeniu precis deoarece, aşa cu reaminteşte publicaţia Times of Israel, Departamentul de Stat al SUA a identificat şase ţări unde nu au fost rezolvate încă cereri substanţiale pentru acordarea de compensări: Polonia, Croaţia, Ungaria, Letonia, Lituania şi România. Aş zice, din ce ştiu despre mecanismele de reacţie subterane din Bruxelles, că ar trebui să zicem ceva căci este posibil ca discuţia să se întindă şi lucrurile să se complice. Se spune în târg că viitorul ambasador american la Bruxelles are deja „tema poloneză“ pusă foarte sus pe lista sa de priorităţi. Discuţia poate lovi în cele mai neaşteptate direcţii şi să stârnească o furtună acum previzibilă şi greu de stăpânit.