Sînt situații în viață pe care nu ai cum să le păcălești. Au anglo-saxonii o vorbă: you can’t talk yourself out of it. Oricîtă gargară ai avea, nu ai ce face cu ea. Nu te ajută.
Dacă faci un pod și nu știi cum să-i calculezi structura, rezistența, caracteristicile, adecvarea la locul în care în construiești și la scopul pentru care îl vei utiliza, e simplu: podul cade.
Știți cum se făcea pe vremuri, care era momentul adevărului în această privință? Proiectantul podului, cât și constructorul său erau puși să stea sub pod la inaugurarea sa. Puneau să treacă peste el care cu boi pline de marfă, camioane, tancuri. Și respectabilii jos, cu pălăria în mînă și cu sufletul la gură. Momentul adevărului. L-ai făcut cum trebuie? Nu-ți cade în cap. Nu l-ai făcut? Plătești cu oasele zdrobite și cu viața nepriceperea, mermeleala, îngălarea.
Mai sînt și alte momente de-astea ale adevărului, pe care să nu le poți drege din gargară. Recent, de exemplu, niște ciobani s-au dus cu topoarele după urs pînă în bîrlogul acestuia, căci le furase vaca de la stînă. Ursul n-a ținut cont de scenografie și de harneală și a făcut ce știe el mai bine: a făcut pe bestia sălbatică. A omorît scurt doi dintre ei, indiferent la impresia artistică. Momentul adevărului e simplu: nu te duci cu toporul la urs dacă nu te pricepi. Ursul nu știe gargară.
Nici alte domenii ale realității nu știu gargară. În general, aceste domenii prezintă două caracteristici. A micuț: generează suferință dacă dai rasol. Și B micuț: sînt de regulă pe bază de științe exacte. Și cînd zici științe exacte, oricum ai da-o, tot la matematică ajungi. A dracu’ matematică, o scîrbă, o nesuferită.
La război, de exemplu, nu mai e suficient să știi doar să dai cu pumnul sau cu sabia – deși și priceperea fizică face parte tot din categoria “moment al adevărului care nu poate fi falsificat”. Acuma, de ceva timp, pînă și războiul e pe bază de matematică. De multă matematică.
Dacă nu știi să tragi cu tunul conform cu niște calcule complicate, ai belit-o scurt și iremediabil. Căci trage celălalt în tine și e posibil să nu greșească, să se priceapă mai bine decît tine. Dacă nu știi să cotești nava pe bază de calcule complicate, nu ajunge unde trebuie. Etc etc etc.
Tot ce ține de complexitatea procedurală a vieții noastre din ziua de azi e pe bază de moment al adevărului. Adică de suferință dacă dai rasol și de matematică pentru a nu da rasol. Pînă și sărăcia aia de îndeletnicire repugnantă, strînsul gunoiului și omorîtul șobolanilor în Sectorul 1, tot pe bază de pricepere și de științe exacte este. Nu-i așa, Clotilde?
Uite, de-aia o să vedeți că notele cele mai mari la admitere la liceu și competiția cea mai strînsă și clasele cele mai prestigioase sunt la profilele alea nasoale, cu matematică și cu științele naturii în denumire. Acolo se duc cei mai buni. Hai, că e subiectul zilei. Hai, că tocmai s-au afișat notele la admiterea la liceu. Numa și numa “matematică informatică” veți vedea în clasamentul claselor de elită.
Așijderea și la universități. Cele mai bune universități sînt alea unde nu poți păcăli realitatea din vorbe. Sînt alea cu matematică și cu chimie și cu geologie și cu biologie și cu IT și cu regina reginelor, cu fizică. Realitatea e pe bază de fizică. Limbajul fizicii este matematica. Simplu. Fără harneală. Știi sau nu știi.
Un singur domeniu în societate este cel unde matematica și raportarea la realitate nu numai că sunt evitate, dar sînt chiar disprețuite. E vorba de politică (mă rog, putem băga mai la grămadă toate științele sociale, cât și cele umaniste, dar discuția e un pic mai complicată pe acest subiect).
În politică nu cifrele sînt regină. Nu momentul adevărului guvernează situația. Din contră. Ele sînt păcălite în mod continuu. În politică harneala, gargara, păcăleala, minciunea, vorba goală și bătutul cîmpiilor sînt instrumentele de bază. Ideea politicianului este simplă: how can I talk my way out of it? (Îmi pare rău despre voi dacă nu înțelegeți limba imperială. Cine nu știe engleză e kaghebist, a făcut studiile la Moscova și vinde țara la ruși și la chineji).
Această manieră de a gîndi a politicianului îi permează toată existența și, în cele din urmă, îi bușește rău de tot fengșuiul atunci cînd ajunge în funcții de răspundere și trebuie să gestioneze realitatea. Pentru că el nu numai că nu știe să gestioneze realitatea. Mai mult de-atît: el e învățat pînă în fibra oaselor sale să păcălească realitatea din vorbe.
Iar atunci cînd se face realitate și necesitate și criză în jurul său și cînd vin situații unde vorbele sînt inutile, cum ar fi cînd te duci cu toporul la urs și nu știi ce să faci cu el, sau să calculezi bugetul țării sau necesarul de investiții, să jonglezi cu realitatea complexă, atunci dragii noștri politicieni, niște scîrbe, niște papițoi, niște maimuțoi jenanți, dau rasol.
Vedeți voi, de-aia China în ultima perioadă a prins rău de tot Occidentul din urmă și acuma îi dă lecții de gestionare a realității. Pentru că de ceva generații este politică de stat ca politicienii care ajung în funcții înalte să aibă la bază ceva științe exacte, ceva pricepere cu realitatea.
În China, dacă nu știi olecuță de matematică, degeaba ai jacă roșie și știi olecuță de bătaie, olecuță de vorbe, olecuță de șulfăreală. Pur și simplu nu avansezi. De-abia pe urmă, după ce ți-ai dat examenul la derivate și la ecuații polinomiale și la homeomorfisme de grup (nu știți voi ce-i aia; de fapt, pînă și eu am cam uitat de cînd m-am dat cu politica), de-abia atunci ți se controlează carnetul și la notele la examenul de harneală, de comploteală, de șulfărisme sulfuroase.
Uite așa a ajuns China din urmă Occidentul. Pe bază de ingineri, nu pe bază de avocați sau de politruci. Asta fix în vreme ce Occidentul, cu o clasă politică plină de avocați și de politruci și oameni de afaceri și de absolvenți de SNSPA, face încet-încet greșeala elementară: externalizează priceperea STEM (Science Technology Engineering Mathematics) către hoardele multe și flămînde și deștepte care vin să-i năpădească universitățile. Matematica a ajuns în Statele Unite și în Anglia și în Franța să fie lăsată pe seama indienilor, a chinezilor, a vietnamezilor, a românilor deștepți care pleacă din România și nu se mai întorc. Se duc acolo, învață, fură meserie și apoi se întorc în China și în India să aplice. Doar românii rămîn, căci pe ei fidelitatea de țară nu i-a bîntuit niciodată.
Acest proces, în cîteva generații, se va simți. Complexitatea se întreține cu greu. Cu cît e societatea mai complexă, cu atît ai mai multă nevoie de pricepere de științe exacte, adică de matematică pentru a nu se duce totul de rîpă. Și atîta vreme cît occidentalii își încredințează complexitatea asiaticilor, nu-i văd bine.
Precum romanii, pe vremuri, care odată ajunși la îmbuibare n-au mai avut chef să pună osul la război și și-au externalizat nevoile de securitate către mercenarii barbari, către mitocanii de germani care băteau la porțile Imperiului, la fel și acum cu îmbuibații din ziua de azi. Pur și simplu dau cheile Imperiului pe mîna năvălitorului. Un năvălitor nu cu sabia în mînă, ci cu integrala și cu C++ în creier.
Nu acum va face poc toată această situație din ce în ce mai problematică. Nu dintr-o dată. Dar sînt deja prime semne că începe să se întîmple. Lumea dezvoltată se lenevește, nu mai are pofta năprasnică de viață a generațiilor anterioare, care au cucerit lumea.
Lumea dezvoltată a devenit sibaritică, se așează într-un cot pe divanul decadent, ronțăie calorii goale, rostogolește plictisită ochii în cap și se uită la produse culturale goale, vestitul Netflix and chill, și-i lasă pe năvălitori să îi cucerească încet, insidios, picătură cu picătură. Nu din războaie. Ci din creiere și din priceperea STEM.
Vă spuneam de politicienii noștri care nu numai că nu au nici un pic de respect față de științele exacte, ci mai mult, pur și simplu le disprețuiesc. De-aia a ajuns țara asta în halul în care a ajuns. Pentru că sîntem conduși de niște mediocri care nici măcar o derivată nu știu ce înseamnă.
Lumea e construită și condusă de ingineri, pufoșilor, indiferent cît de mult v-ar durea această idee. Momentele adevărului sînt dureroase și necesită matematică. România e o țară mediocră, din ce în ce mai mediocră, ce se scufundă încet încet în bălteala gargarei și a examenelor cumpărate și universităților de scursură, de gargară, de prosteală eseistică și a harnelii din vorbe.
Știm cu toți asta și admirăm felul în care știm, dar nu facem nimic. Ca niște proști admirăm dezastrul și punem botul în mod repetat la păcăleala celor care cred că pot rezolva realitatea din vorbe. Sîntem ca în bancul cu ursul, că tot pomeneam de urs: am vaga impresie că a cam început să ne placă.
Lasă, o să fie bine. O să facem niște conferințe în care o să facem reforma educației. Vai, de-abia aștept să se rezolve toate problemele lumii din aceste conferințe. Le zice workshopuri și se servesc și fursecuri acolo. Decontate pe fonduri europene, bineînțeles.
Mama noastră de proști.
Ghinion.