(Note de lectură la Lavinia Betea, Virgil Măgureanu, „Ce s-a întâmplat de fapt / Un dialog despre perioada postdecembristă”,Editura RAO, București 2022). Sunt, de peste patru decenii, un observator atent , consecvent, uneori critic, dar sincer pasionat, al operei și manifestărilor publice ale domnului Virgil Măgureanu.
Spun de peste patru decenii, fiindcă în anii ‘80 ai veacului trecut, când Domnia Sa funcționa, printre altele, și ca lector al Secției Propagandă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, am avut în lista scurtă a bibliografiei obligatorii pentru absolvirea Universității Politice de Conducere , ediția publică a tezei de doctorat, Virgil Măgureanu, Puterea politică, Editura politică, Bucureșți, 1979 .O întreprindere temerară de pionerat, dacă avem în vedere contextul temporal și sensibilitatea subiectului.
O altă întreprindere de cercetare din aceeași categorie, materializată de Sergiu Tămaș în impresionantul volum „ Știința și puterea” , pe care l-am citit ca samizdat, nu am observat să fi văzut lumina tiparului nici după anul 1989. Egalitarismul socialist în materia exprimării opiniilor știnnțifice nu se aplica în egală măsură. Opera lui Sergiu Tămaș a fost blocată de Elena Ceaușescu, deși trecuse prin furcile caudine ale cenzurii , autorul fiind reclamat de un coleg invidios, mai sus la partid, că opera confratelui este un atac deghizat al cultului personalității. Degeaba a încercat Constantin Olteanu, secretarul idelogic al partidului, să o înduplece pe Elena Ceaușescu, că valoarea științifică și concluziile pentru practica politică primează asupra interpretărilor tendențioase ale unora, care nici nu au înțeles prea bine ce mesaj transmite profesorul Segiu Tămaș. Elena Ceaușescu văzuse în C.V- ul autorului că a fost bursier la două universități americane, Columbia din New-York şi Berkley din San Francisco, drept pentru care l-a pus la index, ca promotor de idei subversive.
Măgureanu a ghidat scutul și sabia securității naționale într-o perioadă de răscruce a destinului națiunii
Revenind la subiect, am la activ peste trei decenii de monitorizare a presei după criteriul cuvântului cheie „ Virgil Măgureanu ”, un cincinal și ca îndatorire profesională, iar diferența din pasiune pentru unicitatea unui posibil studiul de caz, fără de care o istorie a Serviciului Român de Informații ar fi lipsită de savoarea emanată de personalitatea ianusiană, în toate conotațiile termenului, care timp de șapte ani, în chiar perioada de răscruce istorică a destinului națiunii ( 1990-1997) , a gestionat informațiile secrete menite a ghida scutul și sabia securității naționale și a deschide ochii orbilor politici.
Cum, cât și cu ce rezultate și-a împlinit misiunea, noi credem că Domnia Sa și-a dat singur măsura, neputându-se desolidariza de cei culpabili de realitarea că azi „România este de trei ori mai săracă decât în anul 1989”( citat din alocuțiunea domnului Virgil Măgureanu, rostită la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, joi, 2 februarie 2022, cu prilejul lansării volumului Lavinia Betea, Virgil Măgureanu, „Ce s-a întâmplat de fapt / Un dialog despre perioada postdecembristă”,Editura RAO, București 2022.) Recentul volum trebuie atent studiat, nu pur și simplu citit, iar, pentru a fi mai bine descifrat este necesară și o analiză comparativă cu volumul de început al memorialisticii hagiografice a domnului Virgil Măgureanu, „România postdecembristă. De la regimul comunist la regimul Iliescu – Virgil Magureanu, Alex Mihai Stoenescu , Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, Editura RAO, București, 2008.
Considerăm necesare precizările, deoarece, oratoria exersată a activistului, a profesorului și, de ce nu, a fostului director al unui serviciu care uzitează, prin rațiunea existenței sale sociale, de tehnici de comunicare în chei specifice, poate lesne induce aparențe înșelătotare, escamotând adevăruri incomode sau realități tuburătoare.
Profesioniști în combinații de adevăruri, minciuni și diversiuni ne falsifică și rescriu istoria, motiv pentru care a veghea la acuratețea informațiilor care contează pentru punerea faptelor în lumina adevărului este o îndatorire pentru toți cei care, într-un fel sau altul, cunoaștem câte ceva din contextul de referință al istorisilor memorialistice. Presa din perioada directoratului domnului Măgureanu avea prea puțini jurnaliști specializați în „cheie S.R.I.”, de unde și cascada de scandaluri cu poza directorului pe prima pagină, care ținea tirajul și casieria cotidienelor privilegiate, cu acces la robinetul scurgerilor controlate a informațiilor. În perspectiva viitoarelor cercetări ale istoricilor, tot ceea ce au spus sau referă la directorii serviciilor de informații vor avea o relevanță aparte. Sunt scrieri care pot facilita investigația istorică, după cum există și tone de steril în care puțini se vor osteni să sape și să cearnă în căutarea firimiturilor de adevăr, poate chiar cele care lipsesc închegării ansamblului.
În decembrie 1898, rușii au provocat dezordinile și au făcut victime
Nu m-am lăsat pradă tentației oferite de provocările unei lecturi atractive. Cartea se citește ușor, satisface și un anumit gen de curiozități, sunt destule ingredientele pentru a o recomnada și altora. Ca cititor aplicat, am datoria să observ că, de această dată, domnul Virgil Măgureanu, în spinosa și controversata chestiune a intervenției forțelor speciale sovietice în evenimentele din decembrie 1989, din România, dovedește temeritate și respect față de responsabilitățile ce-i revin în fața istoriei și față de istorie .
Cităm :
„Lavinia Betea: – Rușii ce voiau?
Virgil Măgureanu:- Rușii… o bună parte din [anul] ‘90 au stat aici. Cei care făcuseră ceea ce făcuseră și cu victimele, și cu dezordinile.
Lavinia Betea: – Stiați unde stau și cine sunt ?
Virgil Măgureanu:- Sigur că știam.Toate sunt descrise în raportul preliminar.
Lavinia Betea: – Unde stăteau ?
Virgil Măgureanu:- În diferite județe.Ei aveau niște baze, niște locuri în care se consolidaseră. Și guvernul român chiar a trebuit să ia poziție în legătură cu plecarea lor atunci.După aceea i-am recontactat și le-am pus în vedere:-„vedeți că voi sunteți la rând!”. Am spus asta la Moscova chiar unui personaj de acolo, numit Kriucikov.” (Op. cit.pag.207-208)
Putem complini cele de mai sus cu faptul că rubrica de mică publicitate a cotidianului „România liberă” era folosită pentru comunicări codificate ale centrului de comandă cu grupurile „consolidate”. Fosta Unitatea Specială „S”, cu atribuții de identificare și decodificare a comunicărilor secrete disimulate în texte de presă ori mică publicitate, a depistat și documentat sistemul de legătură (Operațiunea „Păpușa cu cap de porțelan”). La un an după plecarea din România, un ofițer rus defector a declarat, într-o conferință de presă la Paris, că făcut parte din categoria de forțe speciale cantonate în România, a căror misiune ar fi fost protecția noului regim și securitatea personală a președintelui Ion Iliescu.
Americanii voiau să fie înlăturat Ion Iliescu
Declarația defectorului rus, coroborată cu ceea ce domnul Virgil Măgureanu ne dezvăluie , nu ar trebui ignorată. Cităm :
„Lavinia Betea: – Mi-ați dat exempul unor importante forțe externe interesare să cadă Iliescu. Exemplul cu ambasadorul Marii Britanii.
Virgil Măgureanu:- Americanii voiau să cadă. Nu le convenea ce se întâmplă aici .(…) Voiau pur și simplu să cadă acest regim. Să fie instabilitate cronică în România.
Lavinia Betea: – La ce le-ar fi folosit?
Virgil Măgureanu:- La ce le-a folosit „primăvara arabă” ? (…) Sigur că s-au dus și ungurii la americani să se plângă de informările noastre privind Covasna și Harghita (…) Noi am demascat public aceste lucruri. Și n-a plăcut nici americanilor, nici englezilor, ei înșiși incitați și presați în tot felul de către unguri.
Lavinia Betea: – Așa au făcut și pe vremea lui Ceaușescu.
Virgil Măgureanu:- Așa au făcut n numai că în vremea aceea , ăla le mai dădea peste bot. Avea cum. Noi nu mai aveam. (…)” ( Op. cit. pag. 322-323 )
1990 -1994 Moscova – București -Moscova tur-retur și de la capăt
K.G.B-ul , condus de Vladimir Aleksandrovici Kriucikov a solicitat, la scurt timp după constituirea Serviciului Romîn de Informații, reluarea tradiționalei colaborări întrepute la începtul anilor ’60. Domnul Măgureanu referă asupra a cel puțin cinci contacte care l-au implicat personal, menționând că cele de nivel inferior nu erau în atribuțiile dânsului.
Prin aprilie-mai 1990, o delegație a K.G.B-ului a fost primită de directorul S.R.I.
Directorul S.R.I. i-a trimis un mesaj lui Vladimir Aleksandrovici Kriucikov în decembrie 1990 și, tot în aceiași lună, a fost primit de către președintele K.G.B-ului la Moscova. Cu privire la scopul și rezultatele întâlnirii ni se spune că i s-a transmis lui Kriucikov avertismentul că urmează prăbușirea Uniunii Sovietice, sub forma ”Fiți atenți că voi sunteți cei care ne puteți apăra de instabitatea care ne paște acuma. Dacă nu ne apărați , sunteți voi la rând , pentru că aceia care vor dezordine în partea aceasta de lume vă vizează de fapt pe voi (…) Discuția a avut pare-se urmări de calmarea unor tensiuni la noi” (op.cit. Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 207-209 ).
În noiembrie 1993, directorul S.R.I. a fost oaspetele lui academicianului general Evgheni Maksimovici Primakov, Directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse , cu care a avut o „Discuție lungă de vreo trei ore nonstop. De pe urma căreia am fost foarte muțumiți amândoi. Abia atunci am pus la cale relațiile ca de la Serviciu la Serviciu (op.cit. Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 223 ).
Reținem, cu invidia sinceră a celor care nu avut parte, aprecierile elogioase ale domnului Măgureanu despre rafinamentul, nivelul și generozitatea protocolului ce i-a fost oferit în Loja imperială de la Balșoi Teatr.
Spionul șef al Federației Ruse îi întoarce vizita în aprilie 1994, Primakov fiind primit de Președintele României, Ion Iliescu și de prim ministrul Nicolae Văcăroiu (op.cit. Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 224 ). Cum, din întâmplare (?!), se afla la București și Yasser Arafat, Primakov nu ratează ocazia de a se reîntâlni cu această veche și bună cunoștință a fostului director al Institutului de Orientalistică al Academiei Ruse, funcția de acoperire a generalului Primakov din perioada când conducea rețelele de spionaj sovietice din Orientul Mijlociu. Deconsiliat, Ion Iliescu refuză să-l primească pe liderul Autorităţii Palestiniene, iar consecinţa a fost că, la 2 octombrie 1996, la primul summit de la Camp Davis, contribuţia României la realizarea înţelegerilor nu a fost menţionată
„Ucrainienii s-au îmbătat ca porcii”
„Harașo kampot” !
Am citit cam tot ce a apărut din memorialistica sefilor serviciilor de informații străine , dar nu am întâlnit referiri jenante despre omologii lor, sau lipsă de fair play.
Ne relatează domnul Măgureanu că în primii trei ani ai mandatului domniei sale nu a fost chip să se înţeleagă cu omologii de la Budapesta, fiindcă ungurii se ţineau doar de provocări şi diversiuni, care mai de care mai periculoase. Asta le era meseria, iar problema ce o aveau de rezolvat era România. Aşa stau lucrurile azi, la fel va fi şi mâine!
Bulgarii, la rîndul lor, nici un semn că ar dori vreo cooperare.
Totuşi, Ucraina ne dorea:
„Singurii care au venit și s-au îmbătat ca porcii la întâlnire au fost ucrainienii. Care ne-au chemat (n.n, deci n-au venit, ne-am dus !) la Cernăuți unde ne-am dus cu multă plăcere și s-au îmbătat criță. (op.cit. Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 223 ). Ce relevanță poate avea acest detaliu și la ce servește ? Rusul, ucraineanul au ei o vorbă „Dacă nu știi să bei, nu te așeza la masă cu mine”! Chestiunea de fond este că K.G.B-ul ucrainean a filmat totul în secret şi că racheţii ucrainieni începuseră să facă legea şi pe la noi.
Nu ași fi reținut acest episod, dacă nu ar exista și o altă fațetă. Ucrainienii ne-au întors vizita, venind la Suceava. Ambele delegații au băut voinicește, până nu a mai rămas strop de băutură, Cineva a salvat situația, aducând o damigeană cu vișinată, iar ucrainieni entuziasmați au exclamat :„Harașo kampot” !
Din 1990 americanii s-au considerat puterea noastră tutelară
„Cu americanii s-a întâmplat așa. Ei s-au considerat la București,deja din anul ‘90, drept puterea noastră tutelară.Nu pot să exceptez nici sub raportul relațiilor serviciilor cu România că acestea n-ar conține și interese de mare putere.(…) România a fost și a rămas un teren de luptă.
(op.cit. Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 214-215 ).
„Inițial, ceea ce americanii ne-au cerut, nu am putut aplica. Ne-au cerut pur și simplu, într-un mod radical, dați-i afară pe toți și aduceți alții de pe stradă (op.cit. Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 219 ).
În anul următor acestei cerințe imperativ formulate, cca. 1200 de ofițeri tineri ajunși la maturitatea profesională, preponderemt locotenți-major și căpitani, preponderent din contraspionaj pe spațiile occidentale au fost disponibilizați, parcă după o listă anume. Ofițerii disponibilizați au protestat printr-o scrisoare deschisă.
Problema contraspionaj est a fost rezolvată de agenții GRU din conducerea M.Ap. Naționale , prin desființarea Unității Speciale U.M. 0110, în primele 24 de ore de la preluarea Departamentului Securității Statului.
Causa causorum a faptului că Serviciul era ca şi inexistent, plus că ofiţerii rămaşi au primit ordin să-şi predea toate documentele, râmând doar cu ceea ce aveau în memorie.
Reevaluarea aparențelor – un prim pas spre adevăr
De la evaluările de „situație operativă” oferite în dialogul cu Alex Mihai Stoenescu ( realizat în intervalul 23 iulie 2005 – 21 mai 2008) și până la cele mai recente, din dialogul cu Lavinia Betea, gândirea și rationamentele domnului Măgureanu au cunoscut, deopotrivă, evoluții binevenite, dar și regrese interpretabile.
În cazul lui Laszlo Tokeș, în anul 2008 ni se spunea :„ (…) inclusiv acolo, în jurul casei pastorului Laszlo Tokeș,acționau pentru incitare grupuri aflate în legătură cu sovieticii.(…) exagerarea rolului lui Tokeș în evenimente este încă, din păcate, un lucru care nu a fost depășit”.(„România postdecembristă…op. Cit. pag.14), pentru ca, ulterior, în anul 2022, Tokeș să fie pus într-o altă lumină: (…) „personajul acesta duplicitar s-a manifestat ca un extremist și am putea spune că singura sa aspirație era iredentismul și împlinirea aspirațiilor seculare ale Ungariei asupra Transilvaniei. N-a avut în el nicio sinceritate, așa cum nici aspirațiile revoluționare nu erau sincere, ceea ce nu l-a împiedicat să fie agentul securității de la București și, desigur a fost și este omul serviciilor ungare”.( Op. cit.„Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 226 )
La 23 iulie 2005, referitor la Karoly Kiraly, numit de Ion Iliescu vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, la remarca lui Alex Mihai Stoenescu că era „ (…) un tip foarte dubios”, domnul Măgureanu intervine: „ Nu neapărat dubios (…) A avut un vag moment de disidență, fiind înlăturat de Ceaușescu” ( „România postdecembristă. De la regimul comunist la regimul Iliescu – Virgil Magureanu, Alex Mihai Stoenescu , Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, Editura RAO, București, 2008, pag. 41 ). După 14 ani, Laviniei Betea, în referire la Karoly Kiraly, i se spune : „ Kiraly e o mică încurcătură de termeni. Nu a fost disident față de Ceaușescu, ci un iredentist înverșunat care a fost îndepărtat (…) datorită atitudinii iredentiste. Când Iliescu l-a chemat și l-a numit în C.F.S.N., lucrurile acestea s-au petrecut fără a lua în considerare trecutul acestuia, care era foarte dubios vis a vis de interesele naționale ale României”.
Nu putem să nu observăm contradicția logică dintre afirmațiile: „Nu neapărat dubios” și „ trecutul acestuia, care era foarte dubios”. Si noi, asemenea domnului Virgil Măgureanu, purtăm un respect aparte profesorului Radu Stoichiță și asistentului său Petre Bilț care ne-au învățat, vreau să cred că în aceeași măsură, să nu comitem contradicții logice în termeni. Nu ne-am propus un inventar al raporturilor de contradicție din narațiunile domnului Măgureanu, dar , din păcate pentru acuratețea informațiilor, acestea nu sunt puține sau de trecut cu vederea. Remarca vizează ansamblul exercițiilor de comunicare publică ale domniei sale.
Chestiunea maghiară este și va rămâne în actualitate, cât timp românii și ungurii vor exista ca popoare cu identitatea exprimată și protejată prin statalitatea națională. Surprinde faptul că domnul Virgil Măgureanu, căruia nu putem să-i suspectăm lispa proprietății termenilor, folosește inadecvat noțiunea de iredentism. Acesta implică recunoașterea concepției politice și a mișcării naționale care revendică anexarea la patria-mamă a unor teritorii populate de același grup etnic și care se află sub dominație străină. Eroarea, din păcate, s-a generalizat, devenind un automatism verbal, generat de subconștient. Nu aşa se gândea la 1870, cînd a apărut irredentismo italiano, ca mişcare naţională a patrioţilor italieni din teritoriile ocupate de Austria, Franţa, Elveţia şi Marea Britanie.
În concluzie, când spunem iredentist ungur, spunem patriot ungur, fiindcă în retrospectivă isorică iredentiştii s-au sacrificat cauzelor drepte. Nu la fel stau lucrurile în cazul revionismului extremist, al mişcărilor naţionalist-extremiste, al promotorilor revanşismului, care au destabilizat ordinea constituţională , au atentat la viaţa comunităţilor, au segregat etnic ori au provocat războaie (Dac-am plecat, Ardealule, din tine, Nu-i vina noastră, iarăşi vom veni. N-am fost învinşi şi nu vom fi nici mâine, Când ceasul biruinţei va sosi…).
Partea nevăzută a C.V-ului domnului Teodor Meleșcanu
În chestiunea maghiară, domnul Virgil Măgureanu deschide o polemică surprinzătoare cu domnul Teodor Meleșcanu, ministrul de externe care a deblocat finalizarea tratatului româno-maghiar, afirmând : „Dar ca să-mi țină mie lecții de patriotism și de corectitudine (…) Teodor Meleșcanu, e cam mult… Eu știu și ce C.V. are el în partea nevăzută…(s.n.) Atâta vreme cât ei [ n.n. cei de la Externe] nu și-au făcut datoria nici în ce privește tratatul româno-maghiar… ” ( Op. cit.„Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 230)
La acea vreme, domnul Virgil Măgureanu avea contacte mult mai frecvente cu ambasadorul Ungariei la București, decât cu ministrul de Externe al României. Activitatea secretă de informații a S.R.I. a avut rolul necesar în deblocarea și finalizarea tratatului româno-ungar, dar nu ca urmare a vreunei inițiative a directorului acestuia , ci a solicitării pe care ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu a adresat-o personal prim adjunctului directorului S.R.I. , cu care avea o relație de respect reciproc și cu care comunica, în absența dialogului instituțional firesc cu directorul Serviciului.
(Vezi „Activitatea secretă de informații și deblocarea finalzării tratatului româno-ungar” în „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, autor Aurel I. Rogojan, Editura Compania, București, 2011, pag, 436-440 ).
În perioada directoratului domnului Măgureanu și a impasului tratatului bilateral, a fost cu certitudine identificat autorul atentatului terorist asupra grupului statuar „ Mihai Viteazul” din municipiul Sfântul Gheorghe, comis la 5 iunie 1984 de un cetățean român de naționalitate maghiară, fost director al unei instituții culturale. Autoritățile locale, cu puternică susținere din partea agenților Ungariei infiltrați la palatele Cotroceni și Victoria, au reușit să treacă totul sub tăcere. Ofițerul S.R.I. care a finalizat cazul a fost imperativ sfătuit de prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel competentă teriorial să uite tot.
În luna septembrie 2022, autoritățile locale au dezvelit statuia copilului Jánoska Vaszi , ucis în atentat când avea vîrsta de 12 ani, fiind prezentatat ca „victimă a dictaturii comuniste” . Putem fi de acord, dacă atentatorul a fost agent al Securității Ungariei comuniste, ceea ce ar putea fi adevărat, având în vedere interferențele diversioniste ale „Alamvedelmi Hatosag – A.V.H.” (Securitatea Statului) pentru punerea pe piste false a anchetei autorităților române.
Contenciosul româno-maghiar care a tergivesat încheierea tratatului ținea mai mult de agenda neorevizionismului maghiar și de incapacitatea șefului structurii antirevizioniste de a-i prezenta directorului Serviciului realitatea și fondul chestiunii, nu reacțiile umorale ale unui extremist sau altul, care nu-i foloseau cu nimic ministrului de Externe, pentru aducerea părții ungare la masa tratativelor. Când i s-a pus la dispoziție o sinteză atotcuprinzătoare privind acțiunile subversive duse de Ungaria – clandestin , dar și prin diplomație secretă la diverse cancelarii – , cu scop evident de a bloca tratatul și a-și impune condițiile inacceptabile privind statutul așa zisului Ținut Secuiesc și a Partiumului, domnul Meleșcanu l-a adus pe omolgul său la masa tratativelor.
Ca un detaliu de culoare, ministrul de Externe ungur a solicitat și el serviciilor secrete ungare dosarul acțiunilor serviciilor secrete române privind Ungaria. Nu au avut ce să-i prezinte, situaţie faţă de care Geza Jeszenszky l-a întrebat pe omologul său :„ Serviciile voastre chiar nu acționează aici la noi, sau sunteți atât de performanți, încât nu v-am descoperit ”?! Vendeta domnului Măgureanu față de domnul Meleșcanu nu aduce plus valoare operei memorialistice. Dimpotrivă. Dacă este descoperită, o minciună poate atrage dezamăgiri mai mari decât simpla recunoaştere a adevărului.
Printre notele de lectură, reținute pentru flagrantul unor afirmații, nu am putea să nu menționăm :
– în ziua de 13 iunie 1990 s-a motivat absența de la convocarea organizată cu șefii structurilor centrale și teritoriale prin faptul că „în acel timp începusem intens lucrul cu un grup de parlamentari la legile care urmau să cârmuiască SRI (…)”.
„În acel timp”, încă nu aveam constituit Parlamentul, se va întâmpla peste o săptămână (18 iunie – Camera Depuaților și 19 iunie Senatul), iar acel „lucru intens” avea să înceapă peste vreo trei luni, dar nu cu parlamentarii. Parlamentarilor din grupul de inițiativă legislativă li s-au pus în brațe proiectele de legi și mai târziu, după ce s-au încheiat sesiunile de consiliere din partea avocaților C.I.A.-ului , urmate de tentativele omului Agenției la Cotroceni de a mai rafistola unele prevederi, asupra cărora nu s-a căzut de acord. Regretatul Mihai Stan, într-o mai puţin academică exprimare, a spus:„Atenţie cum îl flituim pe ăsta, că este consilierul domnului preşedinte Iliescu”. Tot ce nu le-a reușit cu juriştii tehnocraţi ai S.R.I.-ului, au rezolvat cu agenții ce-i aveau printre parlamentari, la dezbaterile pe articole.
În acea vreme, până când Adrian Năstase a abolit dezbaterea pe articole, prin modificarea regulamentelor camerelor, definitivarea unui articol putea dura zile sau chiar săptămâni, cum a fost cazul proiectului Legii siguranţei naţionale, dezbătute mai multe luni. Bătălia cu avocaţii americani şi misiţii diverselor servicii şi O.N.G-uri străine nu a fost pe compatibilitatea legilor cu regulile democraţiei, fiindcă americanii ne-au spus clar că în materie de securitate națională și servicii secrete, democrația este o „glumă bună”. Scopul era amputarea, pănă la anulare, a unor competențe în domeniul securității economice. Dovadă că, la articolul respectiv dezbaterile nu se mai încheiau, iar celebrul Articol 13, care deschidea cale liberă interceptărilor ilegale, a fost abrogat abia în anul 2014, la propunerea ministrului justiției, Rodica Stănoiu ;
– episodul hilar al scenei rezultate din dialogul cu Alex Mihai Stoenescu, relativ la microfilmele U.M. 0110, ridicate din scafa plafonului din biroul generalului comandant, Victor Neculiciou ( op. cit. „România postdecembristă…” pag. 165 – 166) , devine și mai problematic în dialogul cu Lavinia Betea, când, fără să fie întrebat, domnul Virgil Măgureanu își întinde singur o capcană, în care se prinde, afirmând în fals că lui Alex Mihai Stoenescu, la întrebarea Ce ați făcut cu ele ? (n.n. cu microfilmele) i-a răspuns :„Păi le-am dat lui Stan !” (op.cit. Ce s-a întâmplat de fapt …”pag. 209 ) În dialogul cu Alex Mihai Stoenescu, acest schimb de replici nu există. Mai mult, generalul Mihai Stan, sub prestare de jurământ a declarat Parchetului Militar de pe lângă Î.C.C.J că din momentul în care Virgil Măgureanu a luat în mână microfilmele , el a fost invitat să părăsească biroul respectiv și nu le-a mai văzut vreodată. ( A se vedea „Evenimentul zilei” nr. 8486 din 9 mai 2019„Din enigmele descifrate de rechizitoriul crimelor din decembrie 1989. Dosarele agenților Moscovei din România predate rușilor. Virgil Măgureanu a preluat în ianuarie 1990 documente de la U.M.0110 privind spionii K.G.B, din România, dar a uitat ce a făcut cu ele”) Între timp, generalul Mihai Stan a decedat;
– rolul domnului Măgureanu în reorganizarea şi integrarea reţelei de învăţământ a sistemului de informaţii al securităţii naţionale ( existau 6-7 şcoli) este relevant, dar cu dus şi întors.
Surprinde gestul de a omite că primul rector al Institutului Superior de Informaţii nu a fost Septimiu Chelcea, ci Dumitru Cristea, încadrat direct în anul 1990, cu gradul de colonel, numit adjunct al directorului şi avansat general. De asemenea, primul decan al Facultăţii de Informaţii, în organigrama I.S.I., a fost colonelul conf. univ. dr. Marian Ureche, îndepărtat la cererea Ambasadei S.U.A la București, pentru faptul de a fi coautorul scenariului la documentarul de lung metraj „Destinul Mareșalului”, pe care Alfred Moses l-a considerat un afront la numirea sa ca ambasador în România ( întîmplarea a făcut ca premiera filmului, la Sala Cinema Studio din Piaţa Romană să coincidă cu prezentarea sa la post, iar filmul a rulat doua săptămâni cu casa închisă, cum se spune, când la reprezentaţiile de mare succes nu mai sunt locuri în sală).
Regretatul şi eminentul dascăl de suflet, prof. univ. dr. Afilică Ganci a căutat tot timpul să fie un factor de echilibru şi coeziune între oamenii aduşi de la Academia Stefan Gheorghiu şi foştii ofiţeri de securitate , lectori ori instructori specialişti ( echivaent gradului de conferenţiar) pentru pregătirea de informaţii. Şi unii şi alţii ne aflam pe muchea de cuţit a carierei, cu deosebirea că cei de la Ştefan Gheorghiu nu-şi prea aveau locul în formarea viitorilor ofiţeri de informaţii pentru securitatea internă, iar crearea obiectului muncii lor a determinat renunţarea la profilul juridic, ca bază al formării profesionale a ofiţerilor S.R.I. aşa cum prima serie posdecembristă începuse cursurile, iniţial la Academia de Poliţie, reluându-se tradiţia întreruptă de Elena Ceauşescu şi Emil Bobu în anul 1975. Nu întâmplător, omologii din F.B.I. se află sub autoritatea Departamentului Justiţiei !
Din această cauză, împreună cu prim adjunctul directorului, general Victor Marcu, ne-am exprimat opinii contrare direcţiei date pregătirii ofiţerilor SRI, cărora li se spunea că nu vor recruta informatori, ci vor asigura ecarisajul instituţiei de ofițerii preluați din Securitate. În replică, am deschis cursul Sursele secrete umane, echivalentul humintului anglo–american, adresând studenţilor, politicos, dar ferm, invitaţia : „Dacă cineva crede că va promova cursul, fără a stăpâni metodologia recrutării surselor secrete umane, ori va face carieră în activitatea de informaţii fără informatori, îl rog să părăsească aula, căci nu pot să transmit cunoştinţe legal clasificate secret de stat, celor care nu cred în raţiunea profesiei pentru care au optat”. Aula a fost cuprinsă de o linişte în care se putea auzi cum cade un ac. Nici-un student nu a părăsit aula, fiindcă ei au realizat nonsensul afirmației că S.R.I. nu va folosi informatori. (promovate și printr-un interviu al directorului, acordat lui Cornel Nistorescu, Expres, 1991, nr. 43, 44, 45),
Primele promoții ale noului sistem de pregătire nu au prea rezistat probei timpului. Piederile de personal din rândurile absolvenților Academiei au surclasat beneficiile.
– Echidistaţa politică, principiu fondator proclamat de domnul Măgureanu, putea fi unul din punctele forte ale Serviciului Român de Informaţii.
Lavinia Betea a pus cu eleganţă chestiunea, cunoscând probabil şi ce interese externe existau pentru implantarea în eşichierul politic din România a tendinţelor naţionalist-fasciste , a antisemitismului.
Vatra Românească era mult dorită şi de Budapesta, iar România Mare era imaginată de Moscova, drept o lampă aprinsă pentru fluturi. Regretatul Radu Ceontea a lăsat pentru posteritate o mărturie a refuzului său de a prelua de la directorul S.R.I. platforma politică a viitoarei mişcări pentru România Mare. Pentru Vatra Românească acţionau mai multe grupuri de iniţiativă, din vreo trei sau patru judeţe, cel mai activ fiind grupul incitat, sub steag străin, de la Budapesta. Am mai adăuga că, la un moment dat că România Mare a fost susţinută financiar de anumite grupuri de afaceri ale unor israelieni reveniţi să facă bani în România. Nati Meir nu fost, pur şi simplu, Nati Meir!
Domnul Măgureanu expediază răspunsul aştepat, ca şi cum ar arunca un cartof fierbinte ! Fondul chestiunii, ascuns ori nesesizat de domnia sa, era acela că S.R.I-ul, ori prelua controlul, ori lăsa seviciile străine să ne creeze mişcări şi partide susceptibile a servi unor interese străine.
– Decembrie 1990, coincidenţă cu vizita la Moscova şi primirea directorului S.R.I. la preşedintele K.G.B-ului, a semnificat cea mai virulentă campanie împotriva opoziţie politice faţă de Ion Iiescu. Suportul campaniei consta în devalizarea arhivelor Securităţii.
va urma
Sursa: https://evz.ro/memorialistica-hagiografica-a-domnului-virgil-magureanu.html