De la războiul din Yemen la influenţa tot mai mare a Chinei în Orientul Mijlociu, restabilirea legăturilor dintre Arabia Saudită şi Iran va avea repercusiuni în întreaga regiune şi dincolo de ea, potrivit opiniilor unor analişti, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres.
Cele două puteri rivale din regiunea Orientului Mijlociu au anunţat vineri reluarea relaţiilor diplomatice în termen de două luni de la discuţiile găzduite de China.
Arabia Saudită sunită şi Iranul şiit au întrerupt legăturile în urmă cu mai bine de şapte ani, după ce protestatarii au atacat misiunile diplomatice saudite din Iran în urma execuţiei de către Riad a unui faimos cleric şiit.
Având în vedere că cele două puteri regionale susţin părţile beligerante în mai multe conflicte din regiune, cum este cazul în Yemen, anunţul apropierii lor a fost cu atât mai neaşteptat, afirmă analista Dina Esfandiary de la International Crisis Group.”Sentimentul general (…) era că saudiţii erau deosebit de frustraţi şi considerau că restabilirea legăturilor diplomatice este atuul lor”, a explicat ea.”Aşa că impresia era că (acest subiect) era ceva în privinţa căruia nu vor ceda”, a spus ea, adăugând însă că „este foarte salutar că au făcut-o”.
Analistul Hussein Ibish admite că a fost, de asemenea, surprins de anunţ,care reprezintă, în opinia sa,”o evoluţie majoră în diplomaţia Orientului Mijlociu”.
Repercusiunile acordului vor fi resimţite în Yemen, unde guvernul, susţinut de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, luptă cu rebelii houthi susţinuţi de Iran din 2015. Începând de sâmbătă, la Geneva urmează să aibă loc discuţii între guvern şi rebelii houthi cu privire la un posibil schimb de prizonieri. În schimbul restabilirii legăturilor cu Riadul,”este foarte probabil ca Iranul să se fi angajat să facă presiuni asupra aliaţilor săi din Yemen pentru a fi mai cooperanţi în vederea rezolvării conflictului din această ţară”, a estimat Ibish. El a avertizat însă că „nu ştim încă ce compromisuri s-au făcut în culise”.
Prin restabilirea legăturilor cu Iranul, Arabia Saudită pare să urmărească o vastă ofensivă diplomatică, care a determinat-o deja să se apropie de Qatar şi Turcia.
Pentru unii experţi, lipsa de progres în dosarul nuclear iranian, acordul din 2015 fiind muribund de la ieşirea unilaterală a SUA în 2018, determină Arabia Saudită să se repoziţioneze pentru a se asigura că Teheranul nu depăşeşte nişte linii roşii.
„Cum tensiunile dintre Iran şi Statele Unite nu se domolesc, Arabia Saudită ştie că va trebui să joace un rol mai proactiv în gestionarea relaţiilor sale cu Iranul”, notează Torbjorn Soltvedt de la firma de informaţii privind riscurile Verisk Maplecroft.
Potrivit lui Aron Lund, membru al think tank-ului Century International, Siria ar putea fi următorul pas în această strategie diplomatică saudită. Regatul saudit a rupt legăturile cu Damascul în 2012, la un an după izbucnirea războiului civil în Siria, în special din cauza legăturilor strânse dintre regimul lui Bashar al-Assad şi cel de la Teheran. Restabilirea legăturilor dintre Riad şi Teheran ar putea duce, prin urmare, la o „apropiere între Arabia Saudită şi Siria”, spune Lund.
Apropierea dintre Teheran şi Riad consacră şi rolul de prim plan pe care China doreşte să îl ocupe în Orientul Mijlociu, potrivit analiştilor. În pofida angajamentului său tot mai mare în regiune, cu o vizită în decembrie a preşedintelui chinez Xi Jinping la Riad, China era percepută ca fiind reticentă în a se implica în dosarele spinoase din Orientul Mijlociu. Acordul Teheran-Riad arată însă că Beijingul este pregătită să joace un rol de lider în regiune,”o victorie diplomatică pentru China şi o ruptură semnificativă faţă de abordarea regională pe care a adoptat-o până acum”, subliniază Jonathan Fulton de la Consiliul Atlantic. O schimbare de paradigmă, care urmăreşte, printre altele, „contestarea dominaţiei Statelor Unite în Orientul Mijlociu”, consideră el.
În opinia lui Hussein Ibish, preşedintele american Joe Biden va fi totuşi sensibil la stabilitatea pe care acest acord o va aduce regiunii. Şi aceasta deoarece „administraţia Biden a deschis calea subliniind necesitatea urgentă de a promova diplomaţia în gestionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, în special în regiunea Golfului”, a adăugat el.
Sursa: https://www.cotidianul.ro/consecintele-apropierii-dintre-iran-si-arabia-saudita/