În țările central și est-europene, pericolul este ca marile puteri să-și dea mâna peste capul tău. Germania iese de regulă câștigătoare din asemenea înțelegeri, iar aceasta pare să fie situația actuală a Poloniei, o țară care a mizat aproape exclusiv pe cartea americană. Acest lucru este remarcat nu numai de publicații americane, ci și de analiști ruși.
Polonia a renunțat la un contract ca și încheiat cu Franța, pentru elicoptere produse de Airbus, pentru a se îndrepta spre un contract cu SUA. Fostul președinte Francois Hollande și-a anulat o vizită la Varșovia din această cauză. Polonia condusă de Jaroslaw Kaczynski a criticat mereu orice inițiativă franco-germană pentru ”mai multă Europă” sau care viza ”autonomia strategică a UE”. Polonia a promis să investească miliarde de dolari pentru construirea unei baze militare americane c trupe permanente, iar președintele Andrzej Duda a propus ca aceasta să fie numită „Fort Trump”. Fosta administratie americana a sugerat, spre satisfacția Varșoviei, ca în această bază ar putea fi transferat o parte din contingentul american ce urma să fie retras din Germania. Polonia a avut susținerea fermă a SUA pentru a se opune construcției gazoductului ruso-german Nord Stream 2, care ocolește Polonia și o face dependentă energetic de Berlin. Pe durata mandatului Trump, administrația conservatoare eurosceptică de la Varșovia s-a bucurat de o tăcere binevoitoare din partea SUA atunci când Berlinul și Bruxellesul atacau țara pentru reformele din justiție. Polonia nu a avut parte decât de laude din partea SUA pentru investițiile în tehnică militară americana și de o vizita entuziasmantă a președintelui Trump la Varșovia, în 2017.
În 2015 a luat naștere Inițiativa celor Trei Mări, la propunerea Poloniei și a Croației. A fost o renaștere a vechiului concept Intermarium lansat în Polonia interbelică de generalul Josef Pilsudski, pentru o largă alianță care să combată deoptorivă hegemonia germană și amenințarea Rusiei Sovietice și a apoi a URSS. Ideea Intermarium, vehiculată frecvent în Polonia după 1990, a fost realuată când a fost vizibil sprijinul SUA, sub noua administrație Trump. Fostul președinte al SUA a le-a promis noilor aliați din Europa Centrală si de Vest investiții americane în schimbul participării lor la un proiect care să contreze hegemonia germană în regiune (să limiteze și investițiile chineze) și să dubleze rolul UE, în același fel în care ”autonomia strategică” dorită de Franța și Germania îi irită pe americani pentru că ar dubla rolul NATO.
Alegerile prezidențiale americane din 2020, cu venirea la putere a liberalilor globaliști, au schimbat radical acest context.
Într-un articol publicat de revista Foreign Policy, Wess Mitchel, succesorul Victoriei Nuland la Departamentul de Stat, în perioada administrației Trump, atrage atenția că administrația Biden poate cădea în aceeași capcană ca și fosta administrație Obama – va acorda atenție aproape exclusiv Bruxellesului și Berlinului, ignorând țările central și est-europene, care sunt în ”prima linie” a disputelor americane cu Rusia și China. Secretarul de stat John Kerry a efectuat nu mai puțin de 34 de vizite în Franța în perioada mandatului său în administrația Obama și nu a fost niciodată în România, Slovacia, Ungaria sau Cehia. A făcut 11 vizite la Viena pentru întâlniri cu oficialii iranieni sau ruși, însă nu a avut nicio vizită oficială dedicată Austriei. În schimb, Mike Pompeo, secretarul de Stat al președintelui Donald Trump, a acordat multa atenție Poloniei, Ungariei, Cehiei si Austriei. A fost primul secretar de Stat care a vizitat Slovacia după 20 de ani.
Până acum, administrația Biden a lovit Polonia în cel mai dureros punct. A ridicat sancțiunile impuse companiilor care construiesc gazoductul Nord Stream 2, iar apoi s-a înțeles cu cancelara Angela Merkel să dea lumină verde pentru finalizarea acestui proiect. Reacția ministrului de Externe polonez este grăitoare pentru situația relațiilor cu marea putere pe care a mizat Polonia: ”Am auzit din presă despre ridicarea sancțiunilor. Aliații noștri americani nu au găsit timp să se consulte cu regiunea cea mai expusă la consecințele acestei decizii”. Polonia nu a scăpat de spaima acestui gazoduct și a rămas cu relații degradate cu Rusia, cu o relație dificilă cu Germania și UE și cu un contract pentru gaze naturale lichefiate scumpe importate din America, semnat în timpul administrației Trump. Apoi, Polonia nu mai are parte de același sprijin al Washingtonului pentru Inițiativa celor Trei Mari, pentru că actuala administrație nu mai urmărește atât de mult limitarea hegemoniei germane în regiune.
Pentru a fi și mai limpede că relațiile cu America lui Biden sunt cu totul altele, un oficial al Departamentului de Stat a criticat dur noua lege menită să ”polonizeze” presa, o lege care amenință televiziunea TVN24, parte a trustului american Discovery: ”Este o investiție americană importantă în Polonia. Vor exista efecte negative privind viitoarele investiții americane, dacă licența nu va fi reînnoită”. Legea poloneză condiționează reînnoirea licențelor de existența un acționariat majoritar european. Această lege aduce America și Germania în aceeași tabără, câtă vreme o companie germană care deținea nu mai puțin de 120 de reviste și 500 de site-uri in Polonia și-a vândut acțiunile unui trust de presă polonez condus de compania energetică națională PKN Orlen.
Situația de mai sus poate fi dramatică pentru actuala putere eurosceptică de la Varșovia, nu însă și pentru opoziție, Platforma Liberală, la conducerea căreia a revenit Donald Tusk, după perioada în care a fost președinte al Consiliului European. Analistul rus Andrew Korybko consideră că Germania, cu acceptul SUA, duce un război hibrid împotriva regimului de la Varșovia – acolo unde se află unul dintre capetele ”balaurului” reprezentat de euroscepticism. Polonia poate fi scena unei ”revoluții colorate” mascate susținută de Germania, iar, dacă revoluția aceasta va reuși, noua putere va accepta hegemonia germană în Polonia și în întreaga UE. Faptul că Danemarca, o țară aliata a Germaniei și Statelor Unite, a blocat recent proiectul polonez al unei conducte pe sub Marea Baltica care să aducă gaze naturale din Norvegia nu face decât să arate cât de mult va crește presiunea asupra actualei administrații poloneze, pentru a facilita o victorie a liberalilor lui Tusk, scrie Korybko. Donald Tusk a mers până într-acolo încât a sugerat că există o „conspirație” între Vladimir Putin și rusofobul Kaczysnki, deoarece acesta din urmă ”aplică pas cu pas agenda politică și internaționala a lui Putin în Polonia și Europa”. ”Singurul care deschide câte o șampanie după deciziile lui Kaczynski este Putin, la Kremlin”, a mai spus Tusk.
Desigur, viziunea analistului rus este că Polonia, cu toată rusofobia lui Jaroslaw Kaczynski, mai are timp să se întoarca cu fața spre Moscova și să încheie un ”pact de neagresiune” vizând Ucraina și Belarusul, pentru a putea contracara influenta excesiva a Germaniei și o „trădare occidentală” așa cum Polonia a experimentat în secolul trecut. De partea cealaltă, Wess Mitchell consideră că administrația Biden ar trebui să fie cea care să ajute Polonia și țările din regiune pentru echilibrarea influențelor, inclusiv din partea Chinei și Rusiei.
Aceasta este situația unei guvernări care a mizat totul pe cartea unei singure mari puteri și a încercat în acest fel să-și păstreze cât mai multă suveranitate, în dauna hegemoniei germane și a Bruxellesului. Polonia va reveni la vechea dilemă a țărilor central-europene: prea puțină prezență germana duce la temeri economice, prea multă prezență germană stârnește temeri legate de suveranitate. Guvernul condus din umbră de Jaroslaw Kaczynski părea să fi găsit o cale de mijloc, însă nu a fost așa. Un viitor guvern Tusk nu va mai avea vreo dilemă – va îmbrățișa proiectul Europei dominate de Germania și ”ordinea internaționala bazată pe reguli” dragă administrației Biden.