Nu s-a ajuns la aprinderea focurilor războiului, dar nici nu suntem extrem de departe. Motivul imediat îl constituie drepturile de foraj şi definirea dată de partea greacă sau de cea turcă a zonelor economice exclusive (EEZ).
Economic, asta va reprezenta accesul la rezerve de gaze estimate la 3,5 trilioane de metri cubi. Motivaţia mai profundă este că părţile nu au ajuns la un acord în privinţa statutului Ciprului, împărţit între zona greacă şi cea turcă. Motivul de fond este că, din nou, se dovedeşte că întreaga comunitate internaţională nu are forţa, influenţa şi credibilitatea de a-şi face respectate propriile reguli şi că, în plus, cele două mari alianţe din care facem şi noi parte, UE şi NATO, nu au niciun fel de cuvânt de spus şi nici mijloace concrete şi legale de intervenţie într-o asemenea situaţie.
Nebunia în zonă începe demult, din 1960, imediat după ce Cipru îşi dobândeşte independenţa şi este semnat Tratatul de Garanţie între majoritatea cipriotă greacă şi minoritatea cipriotă turcă şi Marea Britanie, fosta putere colonială. Articolul I interzice Cipru de la participarea la orice uniune politică sau uniune economică cu orice alt stat. Articolul II impune celorlalte părţi să garanteze independenţa, integritatea teritorială şi securitatea Ciprului. Articolul IV îşi rezervă dreptul puterilor garantului de a lua măsuri pentru restabilirea stării actuale din Cipru, dispoziţie care a fost folosită drept justificare pentru invazia turcă din 1974. Tratatul a permis Regatului Unit să menţină suveranitatea asupra a două baze militare. Numai că, acum, autoritatea şi influenţa Marii Britanii de garant a Tratatului este egală cu zero barat.
Tratatul a fost folosit ca justificare pentru invazia turcească a Ciprului, în special articolul IV din tratat. Acest articol a intitulat aceste trei puteri garantate la acţiuni multilaterale între ele sau, ca ultimă soluţie, dacă nu a părut posibilă o acţiune concertată, fiecare garant are dreptul la o acţiune unilaterală. Aceste acţiuni ar trebui limitate la restabilirea statutului său, în conformitate cu prezentul tratat, ca stat independent democratic, bicomunal, unic, suveran.
Ce avem acum? În urma invaziei turcie, există Republica Cipru, stat recunoscut unanim pe plan internaţional şi membru UE, dar şi, în partea de nord, o regiune sub ocupaţie turcă auto-declarată stat independent şi nerecunoscut de vreo altă ţară în lume în afara Turciei. Dar Turci nu recunoaşte nici ea Republica Cipru, ceea ce face ca Ankara să nu recunoască niciuna dintre drepturile de foraj pe care legislaţia internaţională le conferă Republicii Cipru. Cum poate să facă asta? Foarte simplu: Turcia este una dintre puţinele ţări din lume care nu au semnat Convenţa ONU asupra Legii Mărilor (UNCLAOS) şi asta, din punctul de vedere al Ankarei, îi permite o interpretare liberă a drepturilor sale şi, mai ales, a obligaţiilor de a le respecta pe cele ale celorlalţi.
Şi aici se află cheia întregului scandal de acum. Conform prevederilor Tratatului, apele teritoriala se întind până la 22,2 Km distanţă de ţărm, iar Zona Economică Exclusivă a fiecărui stat se întinde până la o distanţă de 370 Km de ţărm. Asta este interpretarea general acceptată a Tratatului. Dar nu este şi cea a Turciei care afirmă că Insulele nu au Zone Economice Exclusive, ci doar o zonă de control proprie până la 22 km depărtare de ţărm. De aici începe disputa tehnică – dar cu urmări care valorează mii de miliarde de doalri sau de euro – privind acurateţea pretenţiilor Turciei care spune că platforma sa continentală (deci şi propria zonă economică exclusivă) este parte a teritoriul naţional.
De aici şi temeiul legal pe care l-a invocat Turcia pentru Acordul cu Libia, având ca scop exploatarea rezervelor submarine de pe cele două platouri continentale, unite, după cum vedeţi, pe harta turcă, între punctele F şi E.
De data asta, scandalul a început după ce Turcia a trimis nava de prospecţiuni Oruc Reis (escortată de două nave militare) să înceapă prospecţiuni într-o zonă situată între Cipru şu Creta, revendicată de Grecia ca parte a teritoriului său naţional. Atena a transmis imediat semnale de alertă, solicitând sprijinul europenilor, prima ţară care a reacţionat fiind Franţa care a autorizat fregata Lafayette şi nava purtătoare de elicoptere Tonnerre să se alăture celor patru fregate greceşti cu care efectuează un exerciţiu militar la care mai participă şi două avioane franceze de vânătoare franceze de tip Raphale care decolează de la baza Souda din Creta. Ministrul francez al apărării a spus că această prezenţă militară „are ca scop să întărească analiza autonomă a Franei asupra situaţiei şi să afirme ataşamentul ţării la ceea ce este libera circulaţie maritimă, siguranţa maritimă şi respectul legislaţiei internaţionale în zona Mediteranei“.
În această seară vom şti şi care sunt măsurile pe care le vor decide europenii ai căror miniştri de externe se reunesc în sesiune extraordinară prin videoconferinţă. Vor fi două subiecte de discuţie: primul este situaţia din Belarus, iar consensul par să fie general privind nevoia de măsuri dure împotriva politicii preşedintelui Lukaşenko şi a încălcărilor repetate, grave, ale drepturilor omului. Al doilea punct pe ordinea de zi vor fi măsurile pe care miniştrii le vor propune pentru a fi decise în cadrul unui Summit posibil oricând de convocat prin videoconferinţă.
Dar, ca de obicei, va fi foarte greu căci, pe fond, sancţiunile economice pot fi singurul mijloc de atac pentru Uniunea Europeană, iar NATO urmează să se pronunţe cândva. Toată lumea ştie că, pe fond, reacţiile imp0usive şi imprevizibilitatea lui Erdogan pot să învenineze şi mai tare situaţia, mergând până la ruperea relaţiilor între Bruxelles şi Ankara prin retragerea Turciei din convorbirile de aderare (cât de fragile au mai rămas ele) şi o tensionare şi mai mare în cadrul NATO, organizaţie pusă acum în situaţia imposibilă de a vedea cum se conturează o înfruntare între trei state membre.
Revenind însă la ideea sancţiunilor, se va vedea din nou care este „limita superioară“ a unei reuniuni prin video-conferinţă” căci se spune că pot fi luate doar decizii generale, dar nu unele precise, acestea fiind doar de nivelul unui Summit. Să vedem dacă aşa se va întâmpla şi acum. Oricum, în această seară cred că vom auzi că miniştrii de Externe din UE susţin fără rezerve Grecia şi doleanţele sale, ceea ce înseamnă că, de mâine, Turcia ar putea escalada din nou situaţia. Oricum, deja un fait accompli, după surse greceşti (armyvoice.gr), căci fregata grecească Limas (foto) s-ar fi apropiat până la zona de coliziune de fregata turcească TCG Kemalreis, provocându-i avarii la motor.
